Madeira – Un alt fel de paradis

Madeira. O insulă, mai multe nume: „Perla Atlanticului”, „Grădinile Domnului” sau „Vasul floral plutitor”. Toate încearcă să surprindă o frântură din atmosfera locului. Oricâte denumiri i-ar găsi oamenii pe viitor, rămâne sigur că numitorul comun al sursei lor de inspiraţie va rămâne atmosfera de primăvară eternă. Destinaţia este ideală pentru cei care vor să se relaxeze.

madeira

Se spune că verdele este o culoare care aduce linişte, iar insula portugheză Madeira nu are lipsă nici de una, nici de alta. Destinaţia este potrivită în special celor care iubesc plimbările relaxante în aer liber, natura neprăfuită şi marea.

madeira cliffs

În acest caz, Madeira se potriveşte ca o mănuşă mai ales celor romantici sau celor care nu doresc decât un pic de linişte după un an de muncă, pentru aceasta fiind la îndemână, după buget sau gusturi, hotelurile luxoase sau sătucurile pescăreşti.

Madeira resort

În orice caz, iubitorii vieţii zgomotoase de noapte şi cei care au făcut din shopping un stil de viaţă trebuie să se orienteze spre alte destinaţii, mai „urbanizate”. Funchal – grădina botanică în aer liber Avionul aterizează la Funchal, capitala Madeirei, un oraş aşezat într-un amfiteatru uriaş, ale cărui „ziduri” naturale care urcă până la 1.200 metri altitudine sunt împănate cu locuinţe şi hoteluri îngrijite.

funchal

Străzile liniştite şi pietruite în stilul locului parcă şi-au dat toate întâlnire în portul micuţ, care te face să te întrebi dacă nu cumva te afli prin nu ştiu ce insulă grecească. Pulsul oraşului vechi de 500 de ani este maxim pe strada centrală, Lido, care găzduieşte majoritatea hotelurilor de patru şi cinci stele, fiind şi principala arteră comercială a urbei.

funchal

Aici se găsesc şi magazine cu artizanat şi alte produse locale – cu siguranţă cele mai potrivite suveniruri pentru cei de acasă. Dacă buticurile nu pot mulţumi turiştii mai năzuroşi, strada centrală impresionează prin arbuştii cu flori albastre, care îţi cuceresc simţurile cu un miros diafan. Iar faleza cosmopolită nu se lasă nici ea mai prejos, purtând paşii turiştilor pe sub palmierii uriaşi.

funchal palmier

Oraşul, care numără astăzi cu puţin peste 100.000 de locuitori, are şi o plajă micuţă cu nisip, lucru destul de rar pe această insulă vulcanică, unde predomină coastele abrupte ale munţilor. Locul este destul de exotic, dacă avem în vedere că nisipul este de o culoare gri-negru, care se ia şi pe tălpi.

funchal beach

Hotelierii s-au străduit, cu succes, să compenseze lipsa plajelor nisipoase, oferind alternativa unor piscine bine dotate, unele chiar şi cu apă încălzită. Superbe sunt şi cele trei grădini botanice ale oraşului, fiecare având în îngrijire culturi de orhidee de toate culorile şi mărimile.

madeira pool

De altfel, însuşi numele oraşului se trage tot de la regnul vegetal, atât de prezent în insulă. Funchal derivă din denumirea feniculului, o plantă aromatică existentă din abundenţă prin zonă. Greu de descris în cuvinte Dacă aţi obosit… de atâta linişte, puteţi opta pentru o grămadă de alte activităţi mai solicitante.

santa cruz madeira

Astfel, atât din Funchal, cât şi din Santa Cruz, un orăşel la est de capitala insulei, se organizează partide de scuba diving, care pleacă de la 40 euro/şedinţă. Împătimiţilor aventurilor subacvative li se dă posibilitatea cumpărării de abonamente, preţul per escapada din adâncuri fiind astfel mai mic cu 4 euro.

madeira waterfall

Iar cei familiarizaţi cu golful, pot practica acest sport într-unul din zecile cluburi existente în apropierea Funchal. Gratis este însă spectacolul naturii de pe insulă: peste tot sunt căderi de apă, unele de pe coasta muntelui direct în Ocean, în timp ce crestele mai înalte ale munţilor nu vor să-şi dezvăluie secretele, rămânând mai tot timpul între norişori. Sau într-o ceaţă diafană. Pe insulă trăiesc circa 2.000 de specii de plante, favorizate de clima blândă şi de variaţiile de temperatură foarte mici între anotimpuri.

madeira

CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI

În Madeira nu există decât o plajă cu nisip (artificial) la 30 de kilometri de Funchal. Shoppingul nu reprezintă un atu al insulei. Tarifele de taxi sunt destul de scumpe, de exemplu 3 km fiind taxaţi cu aproximativ 8 euro. Taxiul de la aeroport către Funchal, 25 euro. Fiecare hotel are transport propriu din centru până la hotel şi invers, la intervale de circa 30 minute, dar numai până la ora 17.00.

sandy beach

NU RATAŢI !

  • Excursia de o zi în Porto Santo, cea de-a doua insulă a arhipelagului locuită.
  • Turul insulei Madeira la bordul corăbiei de piraţi Santa Maria.
  • Grădina Botanică din apropierea oraşului Funchal. Se mândreşte cu o colecţie impresionantă de orhidee, cactuşi şi palmieri.
  • Monte Palace Tropical Garden, la cinci kilometri de Funchal, unde sunt peste 70.000 de metri pătraţi de spaţii amenajate cu flori exotice.
  • In Cabo Girao, al doilea cel mai înalt perete stâncos din lume, aflat la 580 m. Priveliştea de aici este aproape ireală.
  • Camara de Lobos – un sat pescăresc tradiţional, renumit pentru localurile cu specific pescăresc, la doar 5 km de Funchal.

Cabo Girao

Portul este cale de plecare şi pentru un tur al insulei, la bordul unei replici a corăbiei de piraţi Santa Maria, excursie care costă 26 de euro/persoană. Nu vă va părea rău de excursia spre Porto Santo, cea de-a doua insulă locuită a arhipelagului Ilhas Selvagens (Insulele Sălbatice) din care face parte şi Madeira.

ship cruise madeira

Excursia costă 63 de euro de persoană, transportul fiind asigurat de un vas de croazieră de lux, dotat cu săli de cinema, restaurante, piscine, o sală de jocuri şi chiar şi un magazin. Drumul până la micuţa insulă Porto Santo durează circa trei ore, dar la destinaţie veţi avea cu siguranţă o surpriză plăcută: plaja, cu o lungime de nouă kilometri, are un nisip galben şi fin, iar apa oceanului te îmbie cu culoarea sa de turcoaz.

porto santo

Excursia la Porto Santo merită cu prisosinţă, chiar dacă drumul pe mare poate aduce şi surprize de genul valurilor înalte de peste şapte metri care-ţi pot întoarce stomacul pe dos şi face „capul mare”. Acestea sunt învinse însă de robusteţea vasului de opt niveluri.

cliffs

Revenind cu picioarele pe pământ, vă puteţi trage sufletul la una dintre multele cafenele sau restaurante din centrul oraşului. O zi atât de plină trebuie terminată cu o cină specială, astfel încât nu ar trebui ocolite specialităţile locale.
În meniu, la mare cinste stă, şi nu degeaba, peştele spadă cu banană prajită (în jur de 10 euro porţia), ton în sos de vin (tot 10 euro) şi salata de fructe tropicale (4 euro). Şi, pentru a prinde puteri pentru ziua care urmează, merge un pahar cu vin de Madeira (aproximativ 4,5 euro) sau o bere (circa 3 euro).

fireworks

Totul este „asezonat” cu focurile de artificii oferite gratis de municipalitatea din Funchal, spectacol care de regulă începe pe la orele 21.30, pe un fundal muzical ales cu grijă.

madeira

madeira amazing

porto muniz

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s