Corfu – Sejur de vis pe tarmul Mediteranei

Corfu, în limba greacă Kerkyra, este una dintre cele şapte insule ale Mării Ionice, Grecia. Situată în NV Greciei, în vecinătatea coastei Albaniei, Corfu reprezintă, ca mărime (1.592 kmp), a doua insulă ionică, după Kefalonia.

Corfu island

Continuă lectura

Anunțuri

Interrail Global Pass

Abonament InterRail pentru călătorii cu trenul prin Europa

Amatorii de calatorii in Europa au acum la dispozitie un concept inedit de a se plimba cu trenul prin diverse tari. „Interrail„, caci despre el este vorba, este, practic, un abonament pe tren valabill in 30 de tari europene si cu care se pot efectua calatorii nelimitate.

Abonamentul are mai multe variante. Astfel, doritorii pot opta pentru „Interrail Global Pass„, care le oferta trafic nelimitat in toate cele 30 de tari, continuu, pentru 22 sau 30 de zile. Variante mai scurte sunt cele cu care se poate calatori cinci zile (dintr-o perioada calendaristica de zece zile), respectiv zece zile (intr-un interval de 22 de zile calendaristice).
Continuă lectura

Calatorie in jurul Pamantului

Acum vreo 3 luni de zile am gasit intamplator site-ul web al unei familii de romani (mama, tata si cei trei copii) plecati intr-o calatorie fascinanta in jurul lumii:
Povestea calatoriei

O calatorie inceputa in ianurie 2007 in Florida, SUA si care mai are mult pana a se sfarsi, fiind povestita pe parcursul desfasurarii evenimentelor.

Pe mine m-a tintuit in fata calculatorului vreo 2 zile, timp in care am citit fiecare pagina a „romanului” impresurat cu multe fotografii. Va impartasesc si voua aceasta aventura, si sper ca veti fi la fel de fascinati precum sunt si eu.

Zakynthos – paradisul pierdut al Greciei

Nu am putut să vizitez toate insulele Greciei în această vară (deşi mi-aş fi dorit foarte mult), dar am experimentat Zakynthos împreună cu câţiva prieteni şi vă prezint aici câteva dintre impresiile mele de turist. Zakynthos, sau Zante, cum au numit-o veneţienii, este o insulă de mărime mică localizată în vestul Greciei, lângă insulele Kefalonia şi Ithaca, toate înconjurate de apele Mării Ionice.

Navagio beach
Continuă lectura

Madeira – Un alt fel de paradis

Madeira. O insulă, mai multe nume: „Perla Atlanticului”, „Grădinile Domnului” sau „Vasul floral plutitor”. Toate încearcă să surprindă o frântură din atmosfera locului. Oricâte denumiri i-ar găsi oamenii pe viitor, rămâne sigur că numitorul comun al sursei lor de inspiraţie va rămâne atmosfera de primăvară eternă. Destinaţia este ideală pentru cei care vor să se relaxeze.

madeira
Continuă lectura